Noutăți, Stirile principale

PSRM

24 octombrie 2018

Zinaida Greceanîi: De la arborarea drapelor UE în penitenciare, nu vom fi mai europeni

Încercarea partidului de guvernămînt, de a introduce în Constituția RM sintagma ”integrarea europeană” nu a fost nimic altceva decît dorința de a face presiuni asupra societății și de a se declara drept ”mari pro-europeni”. Acest lucru a fost declarat în cadrul emisiunii Radio Sputnik Moldova de către președintele Partidului Socialiștilor din RM Zinaida Greceanîi.

”Eu am afirmat de mai multe ori că, de la ceea că se arborează drapelele UE la niște penitenciare, procuraturi sau la intanțele de judecată, noi nu suntem mai europeni. Acțiunile pe care le-au întreprins în 9 ani de zile, cei de la guvernare au discreditat ideea integrării europene”, a  spus Zinaida Greceanîi.

Președintele PSRM a remarcat că, în primul rînd trebuie să facem ordine la noi în țară – în Moldova și să înțelegem că nimeni ordine nu o să ne facă, și apoi să decidem încotro să mergem. Dar decizia încotro să mergem trebuie făcută de populație și nu prin introducerea unei ideologii a unui partidu politic în Constituție.

”Mîine se schimbă guvernarea ce vom spune, hai să schimbăm iar Constituția? Constituția nu trebuie schimbată sute de ani înainte, ea trebuie doar respectată”, a menționat Zinaida Greceanîi.

PSRM