PSRM

04 martie 2020

Consiliul Republican al PSRM: Stabilitate sau alegeri anticipate

04 martie, 2020 – Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a convocat astăzi Consiliul Republican pentru a discuta strategia politică și acțiunile pentru perioada următoare. În acest context a fost analizată activitatea partidului în Parlament și Guvern, modul în care poate fi eficientizată aceasta, dar și modalitatea prin care poate fi întărit suportul politic acordat echipei guvernamentale.

S-a constatat faptul că Guvernul actual și-a îndeplinit obiectivele pe termen scurt stabilite la învestirea lui, a reușit să evite criza politică și socială declanșată în noiembrie anul trecut de Blocul ACUM, după ce a părăsit guvernarea și coaliția. De asemenea, echipa guvernamentală și-a îndeplinit angajamentele convenite cu partenerii internaționali, dovadă și finalizarea cu succes a programului cu FMI. Iar cel mai important este că au fost inițiate sau relansate programe sociale care au adus și vor aduce în acest an beneficii directe cetățenilor. Toate aceste lucruri au fost reușite în contextul dificil în care a activat Guvernul, fără o majoritate politică în Parlament, dar cu o susținere tehnică bazată pe condiționalități, care au fost și acestea respectate.

PSRM regretă faptul că foștii parteneri politici din Blocul ACUM nu au răspuns la nenumăratele apeluri de a reveni la dialog și a găsi împreună consensul, care să aducă stabilitatea politică necesară, preferînd, în locul dialogului, să insiste pe organizarea de alegeri anticipate, care ne-ar aduce oricum din nou la masa negocierilor, însă cu niște costuri enorme pentru cetățeni și țară. Le-am lăsat suficient timp foștilor colegi de alianță din PAS și PPDA pentru a se clarifica pe intern, pentru a depăși anumite neînțelegeri, care au dus la destrămarea coaliției. Astăzi suntem în situația să constatăm faptul că opțiunea fermă a Blocului ACUM a rămas organizarea alegerilor anticipate, nu se dorește revenirea la guvernare pentru a continua lucrurile bune începute împreună.

În aceste condiții, Consiliul Republican al PSRM a analizat cele trei posibile scenarii rămase: 1) menținerea situației actuale, cu un guvern fără suport politic stabil; 2) parteneriat politic cu PDM, care este unicul partid parlamentar deschis dialogului pe această temă; 3) alegeri parlamentare anticipate în luna noiembrie, odată cu cele prezidențiale.

În rezultatul dezbaterilor care au avut loc, s-a decis că alegerile parlamentare anticipate trebuie evitate, deoarece nu rezolvă situația politică și ar aduce numai pagube pentru cetățeni. Chiar dacă pentru PSRM alegerile anticipate ar putea reprezenta o oportunitate politică foarte bună, decizia noastră trebuie să vizeze, în primul rînd, interesul cetățenilor și al țării. Ca urmare, conducerea partidului a primit mandatul de a purta negocieri și a încheia parteneriate politice pentru asigurarea unei guvernări stabile, care să-și poată îndeplini cu maximă eficiență programul de activitate pînă în 2023. Doar cu o guvernare stabilă vom reuși să implementăm proiecte sociale, care să aducă beneficii majore cetățenilor.

La baza unei posibile viitoare alianțe politice va sta același acord politic semnat de PSRM cu Blocul ACUM, un document agreat de societate și de partenerii internaționali. În cazul în care semnarea unui acord politic de formare a majorității parlamentare nu va fi posibil, partidele, care nu vor accepta dialogul sau vor bloca activitatea Guvernului Chicu, să-și asume în fața cetățenilor declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Aceasta este încă o dovadă că socialiștii susțin mai departe implementarea angajamentelor convenite în iunie 2019.

PSRM rămîne un partid deschis dialogului cu toate forțele politice care lucrează pentru același obiectiv, cel al creșterii bunăstării populației. Prioritatea noastră de bază este îmbunătățirea situației economico-sociale a țării, protejarea cetățenilor, întărirea statului de drept, respectarea valorilor noastre naționale, promovarea unei politici externe echilibrate. Facem apel la toate partidele parlamentare să contribuie, prin activitatea lor politică, la realizarea acestor obiective.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă