PSRM

17 ianuarie 2018

Partidul Socialiștilor solicită ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova condamnă categoric intenția cetățeanului român Traian Băsescu de a înainta în parlamentul țării vecine o inițiativă legislativă privind unirea Republicii Moldova. Acțiunile domnului Băsescu și susținătorilor acestuia sunt privite de PSRM ca un act nedisimulat de agresiune împotriva independenței Republicii Moldova, care încalcă grav Constituția țării și principiile dreptului internațional.

Nu este pentru prima dată când fostul președinte al României și-a permis să facă declarații care amenință statalitatea Republicii Moldova. În acest sens, este îngrijorător faptul că nicio instituție de stat a Republicii Moldova, cu excepția Președinției Republicii Moldova, nu a emis o declarație oficială în această privință.

În același timp, activitatea forțelor unioniste pe teritoriul Moldovei este alarmantă în ajunul aniversării a 100 de ani de la așa-numita „Marea Unire”. Orice acțiuni și îndemnuri unioniste din partea cetățenilor moldoveni reprezintă infracțiuni grave de stat și intră sub incidența Codului penal al Republicii Moldova.

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova solicită autorităților să ia măsuri decisive pentru a proteja statalitatea țării noastre și pentru a suprima orice încercare de lichidare a statului nostru suveran și independent. Solicităm ca Traian Băsescu să fie declarat persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova. Cerem, de asemenea, interzicerea activităților tuturor partidelor și mișcărilor unioniste pe teritoriul țării noastre.

Poziția noastră nu este îndreptată împotriva României și a poporului său. Vrem să vedem țara vecină ca stat prietenos. Cu toate acestea, respingerea persistentă și pe termen lung a semnării Tratatului Politic de bază cu Republica Moldova provoacă nedumerire, ceea ce demonstrează refuzul Bucureștiului de a recunoaște granița de stat de-a lungul râului Prut și provoacă o suspiciune logică privind prezența planurilor agresive de expansiune împotriva Republicii Moldova de către conducerea României.

Partidul Socialiștilor rămâne singura forță care poate împiedica scenariul răzbunătorilor unioniști privind lichidarea Moldovei în anul aniversării a 100 de ani de la „Marea Unire”. Susținem poziția fermă a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind protecția statalității moldovenești. Intenționăm să ne opunem amenințării unioniste prin toate metodele legale.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă