Noutăți, Stirile principale

PSRM

Candidații PSRM au prezentat propuneri pentru diasporă

Candidații Partidului Socialiștilor din RM în circumscripția uninominală Nr.49, 50, 51, care unesc diaspora, care locuiește la est de Republica Moldova, la vest, în SUA și Canada, au prezentat în cadrul conferinței de presă din 8 februarie, Platforma PSRM pentru aceste circumscripții.

Candidatul PSRM în circumscripția Nr.51 (SUA și Canada), Gaik Vartanean a remarcat în cadrul prezentării că, “actuala guvernare, cît și Alianțele din ultimii 10 ani și-au bătut joc nu doar de cetățenii din țară dar și de cei care prin eforturile sale considerabile întrețin Moldova, de-a lungul anilor și toate rudele acestora rămase acasă.Guvernarea își amintește de diasporă doar înainte de alegeri.”

Candidatul a amintit că socialiștii, în toți acești ani, au cerut cel mai tare și insistent condiții juste pentru diasporă. Prezentînd programul PSRM pentru circumscripția sa, Gaik Vartanean a numit 3 direcții importante: în primul rînd, este necesar, să se oprească și să se reducă exodul în masă al cetățenilor din țară, în al doilea rînd, crearea condițiilor pentru ca diaspora să se întoarcă în țară, în al treilea rînd, asigurarea serviciilor pentru cei care locuiesc și muncesc peste hotare permanent.

De asemenea, candidatul a menționat propunerile sale pentru diaspora din circumscripția Nr.51: servicii consulare de calitate, eficiente și accesibile; Platforma online pentru diaspora: inițiarea în Parlament crearea unei comisii permanente sau a unui consiliul al diasporei.

Candidatul PSRM în circumscripția Nr.49 (Rusia, Belarus, Ucraina, Turcia, Israel și alte țări), Gheorghe Para a remarcat că, circa 60% din numărul cetățenilor care locuiesc sau muncesc peste hotarele țării se află în Federația Rusă. Candidatul a spus că, în calitate de Președinte al diasporei moldovenești în Sankt Petersburg, cunoaște foarte bine care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii moldoveni în Rusia și susține pașii pe care îi face PSRM pentru a restabili relațiile cu Federația Rusă.

Gheorghe Para consideră că, în primul rînd, este necesară obținerea anulării patentelor cetățenilor moldoveni în Rusia, astfel încît să poată obține un loc de muncă și să lucreze acolo. În al doilea rînd, este necesar să se negocieze cu Federația Rusă privind creșterea cotelor pentru instruirea cetățenilor moldoveni în instituțiile de învățămînt din Rusia. În al treilea rînd, trebuie să obținem deschiderea piaței ruse și majorarea operativității circulației mărfurilor între țările noastre.

Candidatul PSRM în circumscripția Nr.50 (țările UE), Vadim Rotari, a declarat că ,trebuie de pus capăt minciunii pe care o promovează concurenții electorali, precum că PSRM este doar pentru prietenia cu Estul.

“Partidul Socialiștilor se declară pentru relații echilibrate cu Rusia, SUA, UE, China, Turcia și cu alte țări, în mod egal. Moldova este o țară mică și trebuie să cooperăm cu toți”, a subliniat candidatul. El crede că oamenii trebuie să fie motivați să rămînă în propria lor țară și trebuie create condiții pentru diasporă, astfel încît să se poată întoarce cu încredere la patrie.

Spre final, candidații au venit cu un apel către concetățenii săi, atît din Moldova, cît și către cei din diaspora, îndemnîndu-i să nu rămînă indiferenți și să voteze pe 24 februarie cu Partidul Socialiștilor, pentru a stopa distrugerea Republicii Moldova.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă