PSRM

28 septembrie 2015

Igor Dodon şi Renato Usatîi au anunţat agenda acţiunilor în vederea provocării alegerilor parlamentare anticipate

Liderii Partidului Socialiştilor şi „Partidului nostru”  — Igor Dodon şi Renato Usatîi,   au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au declarat că prin demisia Preşedintelui ţării, a Guvernului, Procurorului General, conducătorului CNA, CEC şi a altor conducători de instituţii de stat care sunt acaparate de oligarhi, vor asigura alegerile parlamentare anticipate corecte şi alegerea preşedintelui ţării prin vot direct.

“Zecile de mii de persoane care au votat ieri rezoluţia ne-au încredinţat  nouă să declanşăm alegeri parlamentare anticipate. Pentru acest lucru sunt 3 metode legale,” a menţionat Igor Dodon. „Dat fiind faptul că preşedintele ţării nu poate dizolva Parlamentul în ultimele şase luni de mandat, cea mai scurtă cale de a provoca alegerile parlamentare anticipate aste demisia preşedintelui ţării. De aceea, iniţial,  vom insista pe demisia Preşedintelui ţării. Demisia Guvernului, este de asemenea o modalitate, dar puţin mai tardivă”, a  specificat liderul socialiştilor.

Totodată Igor Dodon a susţinut că pentru a asigura alegeri parlamentare corecte şi eliberarea ţării din  mîinile oligarhilor se va face tot posibilul pentru a obţine demisia conducătorilor instituţiilor care sunt implicate în jaful de miliarde, şi care de fapt sunt utilizate ca instrumente în mîinile oligarhilor. „Pentru a asigura alegeri libere, ca cetăţenii RM să-şi poată exprima dreptul la vot în condiţii echidistante, de transparenţă totală, noi vom insista asupra demisiei mai multor conducători ai instituţiilor care fac jocul oligarhilor de la guvernare, aşa  precum CEC,  Procurorul General care este utilizat ca instrument politic de către guvernare, a CNA, care nu a observat în campania electorală că posturile de televiziune ale lui Plahotniuc făceau campanie pentru un partid şi denigrau alte partide, precum şi a mai multor conducători de instituţii care sunt implicate în jaful de miliarde, şi care sunt utilizate ca instrumente în mîinile oligarhilor. Noi vom face tot posibilul pentru a ne atinge obiectivele propuse.”, a spus Dodon.

Igor Dodon şi Renato Usatîi, au remarcat că în timpul apropiat vor organiza mai multe activităţi pentru a ajunge la realizarea revendicărilor înaintate de protestatari pe data de 27 septembrie curent, dar deocamdată nu le pot face publice, pentru ca autorităţile statului să nu împiedice desfăşurarea acestora.

“Ar fi ideal dacă Alegerile Anticipate vor fi organizate concomitant cu alegerile şefului statului”, a concluzionat Dodon.

Amintim că ieri, 27 septembrie, în capitala Republicii Moldova a avut loc una dintre cele mai mari acţiuni de protest la nivel naţional desfăşurată împotriva actualei guvernări. Mitingul de amploare organizat de Partidul Socialiştilor din RM şi „Partidul Nostru” a avut loc în scuarul Parlamentului RM. În cadrul demonstraţiei cetăţenii au votat o rezoluţie care presupune trei paşi principali pentru eliberarea Moldovei de guvernarea oligarhică.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă