Noutăți, Stirile principale

PSRM

Igor Dodon a devenit membru al Uniunii Ofiţerilor din RM

Astăzi, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, maiorul în rezervă, Igor Dodon, a aderat oficial la echipa Uniunii Ofiţerilor din RM.

„Slujesc Republicii Moldova”, acestea au fost primele cuvinte ale lui Igor Dodon după ce a intrat în posesia carnetului de membru. După cum a menţionat preşedintele Partidului Socialiştilor, admiterea în rîndurile Uniunii Ofiţerilor din RM reprezintă pentru el o manifestare a unui grad înalt de încredere. “Este o mare onoare”.

În mod special, Igor Dodon a venit cu o adresare faţă de veteranii prezenţi în sală. “Astăzi, trăim cu toţii nişte vremuri complicate. Totuşi sunt convins că poporul moldovenesc va învinge. Împreună neapărat vom învinge!”, a spus liderul socialiştilor.

După cum a subliniat preşedintele PSRM, formaţiunea pe care o conduce a înregistrat în Parlamentul RM o iniţiativă privind declararea anului 2015 drept an al Marii Victorii asupra fascismului. „Sînt convins că ne va reuşi acest lucru şi anul curent va fi anul dumneavoastră, dragi veterani, pentru că ceea ce aţi făcut pentru noi, pentru tineri, pentru viitorul ţării noastre, nu trebuie să fie dat uitării. Vă mulţumim pentru toate! Fiţi siguri că noi, socialiştii, nu vă vom dezamăgi!”, a spus în finalul discursului Igor Dodon.

PSRM

Adera la partid!

Semnalează o problemă