PSRM

05 septembrie 2017

Declarația Comitetului Executiv Politic al PSRM

Astăzi, 5 septembrie 2017, a avut loc ședința Comitetului Executiv Politic al PSRM.

Comitetul Executiv Politic al PSRM afirmă că situația socio-economică din țară continuă să se deterioreze în mod semnificativ.

În loc să soluționeze problemele cotidiene ale poporului moldovenesc, majoritatea parlamentară și guvernul continuă în mod deliberat, și intenționat să tensioneze situația politică din țară. Suntem siguri că acest lucru se întâmplă, inclusiv, la cererea curatorilor occidentali ai Partidului Democrat, a tuturor sateliților săi și a sectorului neguvernamental aflat sub controlul acestuia, analiștii păpușe și pseudo-experții.

Comitetul Executiv Politic al PSRM menționează că procesul distructiv de lichidare a școlilor și  distrugere a educației de stat continuă pe fondul unei reduceri masive a locurilor bugetare în universități și alte instituții de învățământ. Reforma inițiată în medicină agravează în continuare situația prin accesul la îngrijiri medicale și medicamente. Sistemul de protecție socială acoperă o populație tot mai mică din țara noastră. Tinerii continuă să plece activ în străinătate. Pensionarii și păturile social vulnerabile ale populației se află într-o stare de sărăcie totală.

Zilnic crește numărul persoanelor care nu-și pot permite strictul necesar – plata serviciilor comunale, achiziționarea de produse alimentare și medicamente de bază. Numărul persoanelor care se află sub pragul sărăciei este în continuă creștere – astăzi numărul lor este de peste un milion de persoane. După trei ani de punere în aplicare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, poporul moldovean a devenit mult mai sărac, iar genocidul social continuă.

În contextul lipsei unor rezultate minime în economie și în sectorul social, guvernul și majoritatea parlamentară organizează din ce în ce mai des provocări politice. În primul rând, se referă la demersurile către principalul partener strategic al Republicii Moldova – Federația Rusă.

Toate acestea se întâmplă în situația în care relațiile dintre țările noastre s-au normalizat, datorită eforturilor depuse de către președintele țării. În primul rând, reluarea exportului de produse moldovenești pe piața rusă în volum mare, soluționarea problemelor migraționale a sute de mii de concetățeni. Anume transferurile reprezintă aproximativ jumătate din banii proveniți din străinătate, astfel încât familiile rămase pot supraviețui.

Expulzarea diplomaților ruși, interdicțiile de intrare pentru jurnaliști și oficiali, numirea co-președintelui Comisiei interguvernamentale moldo-ruse drept persoană non-grată și blocarea activității comisiei, refuzul de a participa la activitatea structurilor CSI, încercările de a interzice canalele de televiziune rusești, acțiunile provocatoare împotriva Transnistriei, pe fondul încercărilor de reglementare, retorica agresivă cu privire la canalele TV controlate de Rusia, flirtul demonstrativ cu NATO – toate acestea nu sunt altceva decât o încercare de a întrerupe complet relațiile cu Rusia, de a provoca măsuri de represalii, care nu îi vor afecta pe Plahotniuc sau Partidul Democrat, ci va avea de suferit poporul moldovenesc, agenții economici și țara în ansamblu.

Comitetul Executiv Politic al PSRM afirmă că, timp de trei ani de punere în aplicare a Acordului de Asociere, temerile noastre, cu privire la consecințele semnării acestui document fără consultare cu poporul, au fost justificate. Am avertizat în repetate rânduri despre toate acestea, începând cu protestele în stradă și finisând cu Bruxelles.

Comitetul Executiv Politic al PSRM declară că partidul își menține angajamentul față de necesitatea anulării în regim de urgență a Acordului de Asociere cu UE, vom insista și vom depune toate eforturile pentru a realiza acest lucru. Aceasta este sarcina noastră politică și angajamentul față de alegători. Credem că astăzi, Integrarea Euroasiatică este singura soluție pentru dezvoltarea socio-economică a Moldovei.

Comitetul Executiv Politic al PSRM declară că toți cei care sunt implicați în furtul miliardului, în genocidul social al populației și în colapsul economic al țării, în încercările de destabilizare, trebuie să răspundă cu toată gravitatea legii și să suporte pedeapsa cea mai severă. Aceste infracțiuni nu au termen de prescripție.

Partidul Socialiștilor sprijină pe deplin politica președintelui, Igor Dodon de a relua parteneriatul strategic cu Federația Rusă, de a avea relații reciproc avantajoase cu Occidentul, de a consolida statalitatea, de a îmbunătăți situația socială și economică din țară. Încercările de a bloca acțiunile președintelui ales de popor în direcția de dezvoltare a țării sunt inacceptabile.

PSRM îndeamnă toți susținătorii statalității Republicii Moldova să își unească forțele pentru a se opune actualei guvernări. Îndemnăm concetățenii noștri să fie pregătiți pentru acțiuni de protest pe scară largă, inclusiv convocarea Marii Adunări Naționale.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă