PSRM

06 septembrie 2020

Corneliu Furculiță: Pensionarii vor beneficia în acest an, în termeni reali, de una dintre cele mai mari indexări cumulative de pensie anuală

În acest an, pensionarii și beneficiarii de alocații sociale, în special cei cu pensie/alocație lunară de pînă la 3000 de lei, vor primi, în termeni reali, de una dintre cele mai mari indexări cumulative de pensie anuală. Aceasta va fi de aproximativ 8.1 la sută. Despre aceasta scrie președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, pe Facebook.

“Niște simple calcule arată că, pentru cei care au pensia de pînă la 3000 de lei, adică o bună parte din beneficiari, majorarea făcută de Guvern a suportului unic de la 700 de lei la 900, înseamnă un echivalent al indexării pensiei cu 3.3 la sută, dacă luăm în calcul și 1.07 la sută cu cît se indexează de la 1 octombrie. Amintim că, în premieră, în acest an indexarea pensiilor se produce de două ori pe an. La 1 aprilie a fost de 4.8, iar cu cele 3.3 la sută, înseamnă o indexare efectivă de peste 8 la sută. Și ce Guvern a mai oferit suport unic de două ori pe an beneficiarilor de pensii? Niciunul! La început de octombrie peste 660 de mii de persoane vor beneficia de suportul unic de 900 de lei”, a explicat socialistul.

Totodată, Corneliu Furculiță a subliniat că este “printre cele mai mari ajutoare oferite de Guvern pensionarilor, chiar dacă suntem într-un an extrem de dificil din cauza pandemiei de coronavirus și a secetei fără precedent”.

PSRM

Adera la partid!

Proiectele partidului

Semnalează o problemă