20 / 05 / 2012

Căutare

„Socialiştii vor participa la negocieri doar atunci cînd AIE îşi va înainta candidatul comun”, Igor Dodon, preşedinte PSRM.

Acum zece zile, grupul parlamentar al socialiştilor a solicitat înaintarea unui candidat apartinic din partea AIE şi numirea cît mai grabnică a datei alegerilor preşedintelui, pentru depăşirea crizei politice din ţară. Cei din AIE au luat şi nişte angajamente publice în acest sens.

Însă, în loc să urmeze o ofertă clară din partea AIE şi respectarea legii supreme, au urmat nişte bolboroseli politice jalnice şi o încălcare flagrantă a promisiunilor oferite. Iar liderul PL, Mihai Ghimpu, a anunţat că în general are rezerve faţă de alegerea preşedintelui în comun cu opoziţia şi se dă în lături faţă de ceilalţi colegi din AIE.
Cel care a profitat pînă acum din plin de pe urma guvernării, încearcă se se spele pe mîini şi să iasă de sub răspunderea politică.

Comportamentul liderilor AIE devine într-atît de ridicol şi de revoltător, încît trezeşte nedumerire nu doar în rîndul propriilor susţinători, dar şi suspiciuni serioase din partea celor care au acceptat calea dialogului şi compromisului. În actualele condiţii deosebit de critice, în loc să demonstreze coerenţă şi responsabilitate, unii lideri AIE-işti vin cu mesaje total aberante, care sfidează toate limitele bunului simţ.

Socialiştii nu sunt şi nu vor fi parte a acestei guvernări. Noi am propus soluţia unui preşedinte apartinic pentru depăşirea crizei politice, însă observăm că unii lideri ai Alianţiei şi AIE în general iniţiază jocuri murdare, care pot compromite definitiv rezolvarea crizei politice din ţară.

De aceea, grupul parlamentar al socialiştilor face următoarele declaraţii:

1. Noi, socialiştii, nu vom mai participa la niciun fel de negocieri cu AIE, pînă cînd va fi numit candidatul lor comun, apartinic, la funcţia de preşedinte. De asemenea, insistăm pe votarea urgentă a datei alegerilor preşedintelui.
2. Propunem ca la toate negocierile cu AIE cu privire la alegerea preşedintelui să participe mass-media. Considerăm că ar fi corect şi democratic ca cei din AIE să accepte prezenţa presei, pentru o mai mare transparenţă a procesului de negocieri.
3. Avem temeiul să bănuim că liderii din AIE, sau unii dintre ei, au pornit deja mecanismul declanşării alegerilor anticipate, de aceea, Partidul Socialiştilor va intra în timpul cel mai apropiat în campania pre-electorală, cu un mesaj foarte dur faţă de iresponsabilitatea şi incompetenţa actualei guvernări.

Debandada politică nu mai poate fi tolerată. Atît timp cît liderii de la guvernare insistă să declare că AIE e încă „beton”, nu se acceptă niciun fel de mofturi şi bufonade din partea unor elemente ale acestei Alianţe. Dacă Alianţa se declară funcţională, atunci trebuie să-şi asume responsabilitatea comună pentru tot ceea ce se întîmplă. Nu contează declaraţiile lor separate, fiindcă atît timp cît sunt o Alianţă, vor răspunde „la pachet” în faţa cetăţenilor. Iar riscul declanşării alegerilor anticipate cade totalmente pe răspunderea AIE, deoarece au avut practic toate condiţiile pentru a rezolva criza politică şi n-au rezolvat-o.

Share on TwitterShare on LinkedInSubmit to reddit
Sus